include("pappie.php") ?>
Mesaj de la Matei - 17 September 2016
Sunt Matei, cu salutari pline de iubire din partea tuturor sufletelor de pe aceasta statie. Sa incepem prin a ne adresa gandurilor care framanta multe minti si mai ales ingrijorarii legate de lansarea cu succes a rachetelor nucleare din Coreea de Nord. Daca tara respectiva va lansa on focos nuclear in spatiu, detonarea acestuia va fi impiedicata de membri familiei universale, care patruleaza permanent cerurile voastre – acelasi lucru s-ar intampla daca oricare alta natiune ar face o astfel de incercare. Incetarea focului din motive umanitare, in Siria este binevenita cu siguranta, dar este nevoie de mult mai mult decat acest paliativ pentru a elibera poporul din aceasta tara sfasiata de razboi de starea in care se afla. Pacea va veni, in orice caz, insa puternicele fluxuri energetice ale ostilitatii si lipsei de incredere emise de religiile opuse si de grupurile seculare vor determina multe abateri de la aceasta cale. Cat priveste scenariile energetice descrise in ultimul nostru mesaj, cu privire la alegerile prezidentiale din Statele Unite, retragerea lui Hillary Clinton din cursa, pe motive de sanatate, are un avantaj in fata altor posibilitati ca Bernie Sanders sa ajunga la Casa Alba. Acest lucru nu inseamna ca daca avantajul se va amplifica, celelalte scenarii care tin de activitatile lui Clinton se vor evapora. Energia acelor fluxuri isi va continua parcursul de aducere a informatiilor la lumina, si prin urmare ramane in continuare posibila descalificarea ei din cursa, ceea ce l-ar aduce pe Sanders ca presedinte. Va iesi la iveala adevarul despre 11/9, dar nu inainte ca factiunea Rockefeller a Illuminati sa isi fi pierdut toata influenta din guvern, economie si principalele mijloace mass media din Statele Unite. Degetul acuzator indreptat spre Rusia in legatura cu o serie de emailuri accesate ilegal si portretizarea lui Putin ca amestecandu-se in afacerile politice ale SUA si fiind un dictator care doreste controlul asupra tarilor fostei Uniuni Sovietice sunt doar poze politice si nutret pentru presa. Putin nu doreste o noua era a razboiului rece si nici conflicte cu vreo alta tara, el este unul dintre cei din guvernare, fortele militare si sectorul corporatist si economic ale caror eforturi din spatele usilor inchise sunt indreptate spre incheierea lungii domnii a Illuminatilor, o domnie a coruptiei, minciunii, si asasinatelor, a declansarii razboaielor si a intretinerii saraciei. Inaltarea nivelelor vibrationale care ajuta la eliberarea Pamantului de toate aceste plagi ale omenirii creaza haos pentru oamenii care nu inteleg ce se intampla. Ceea ce voi cunoasteti ca fiind evolutia unei civilizatii si transformarea unei lumi, majoritatea o vad ca pe o continua tulburare, diviziune si confuzie, la care se adauga senzatia ca timpul trece din ce in ce mai repede. Pentru multi, acest lucru inseamna goana pentru indeplinirea responsabilitatior, ziua incheindu-se de multe ori inainte ca toate sarcinile sa fi fost indeplinite, lucru ce adauga presiune asupra corpurilor si a mintilor deja stresate de efectele vibratiilor inalte. Un numar de cititori scriu in legatura cu problemele cu care se confrunta in acest sens si, chiar daca sufletele care se trezesc sunt cele care cauta cel mai mult indrumare, niici lucratorii intru lumina nu sunt scutiti de stresul adaptarii la nivelele succesive de frecvente aflate de-a lungul caii de inaltare a Pamantului. In loc sa va repetam sugestiile pentru reducerea stresului pe care vi le-am oferit deja, i-am cerut mamei sa noteze datele mesajelor astfel incat toti cei care doresc sa citeasca sau sa reciteasca aceste informatii sa le poata gasi cu usurinta [mesajul din 4 iulie 2013 acopera cel mai detaliat acest subiect, dupa care mesajele din 23 martie 2008, 10 martie 2009, 20 noiembrie 2013 si 20 martie 2016 ofera informatii suplimentare legate de cauzele si metodele de eliminare a stresului]. Multumesc, mama. Dorim sa subliniem ca schimbarea gandurilor negative in ganduri pozitive reprezinta cea mai rapida cale de reducere a sentimentelor stresante legate de orice situatie. „De ce nu afecteaza vibratiile pe toata lumea in acelasi fel?” De fapt, vibratiile afecteaza pe toata lumea in egala masura, in sensul ca amplifica caracteristicile personale ale persoanei respective si tendintele sale de comportament. Reactiile la vibratii sunt cele care difera foarte mult, si asta pentru ca fiecare persoana este unica. Voi sunteti diferiti in multe feluri, chiar si numai din punct de vedere fizic, de la dimensiuni si varsta la chimia corpului si structura celulara; in orice caz, credintele, experientele, relatiile si atitudinile sunt cele care afecteaza in modul cel mai profund reactiile oamenilor. Vorbind insa despre intreaga populatie si punand lucrurile cat mai simplu, raspunsurile la vibratii tin de minte si inima, daca acesta sunt deschise sau nu. Ne abatem putin de la subiect pentru a va spune ca nivelele vibrationale variaza foarte mult, dar intotdeuna principalul „ingredient” al vibratiilor este esenta iubire-lumina a Creatorului, cea mai puternica forta din cosmos. Chiar daca lumina este considerata de regula ca fiind vizuala si iubirea ca fiind o senzatie, ele sunt una si aceeasi energie; si in context spiritual, iubirea, lumina si iubirea-lumina sunt sinonime. Mergand mai departe, persoanele care sunt deschise acestei energii pot primi si trimite iubire in intregul ei spectru de materializari inaltatoare; in timp ce aceia care se inchid, nu pot face asta. Ar parea ca opusul iubirii este ura, dar nu este – opusul este absenta iubirii. Frica este si ea absenta iubirii si chiar daca energia fricii nu va putea niciodata egala puterea intrinseca a iubirii, ea este destul de puternica pentru a „naste”, ca sa spunem asa, cruzimea, lacomia, violenta, inselaciunea si foamea de putere si control. Oamenii care traiesc in frica sunt „in intuneric” in ceea ce priveste constiinta spirituala treaza si oamenii care genereaza circumstante pline de frica sunt captivi in intuneric. De aceea va cerem atat de des, cu tarie, sa trimiteti lumina intregului Pamant – numai atunci cand oamenii „vad lumina” pot inimile si mintile lor sa lase iubirea sa ia locul fricii. Am fost intrebati cum se poate trimite lumina. Fiecare persoana are capacitatea de a fi un canal al energiei universale, atotputernica iubire – lumina, si simpla dorinta, sau intentie de a trimite aceasta energie unei persoane, unei anumite zone, sau intregului Pamant, directioneaza in mod automat acea energie catre destinatarul dorit. Daca doriti sa faceti asta intr-un mod mai formal, poate printr-o rugaciune, o meditatie sau o vizualizare, sigur ca este bine, dar nu necesar – sentimentele voastre sunt cele care conteaza. Si conteaza foarte mult! Sentimentele colective ale oamenilor care isi doresc sa traiasca in pace si armonie cu Natura, in dreptate, demnitate si prosperitate pentru toti, reprezinta forta energetica ce materializeaza o astfel de lume. „Oamenii din Nirvana sunt la fel de influentati de diversele zodii ca si noi?” Nu. Corpurile eterice si Nirvana insasi vibreaza la frecvente ce nu pot fi afectate de interactiunea planetelor din sistemul vostru solar ce poate afecta corpuri dense, ca ale voastre. „Odata cu inventarea robotilor autonomi, pot constitui acestia o amenintare pentru viitorul nostru si va fi inteligenta artificiala folosita de catre Illuminati pentru a opri inaltarea spre a patra densitate, din cauza somajului masiv si a tulburarilor sociale?” Atunci cand robotii sunt utilizati in mod curent in industrie, munca grea de pe liniile de asamblare pe care aceasta tehnologie o inlocuieste – si asta este singura „amenintare” – va lua sfarsit si in functie de varsta muncitorilor, acestia se vor putea pensiona sau se pot pregati pentru slujbe in alte domenii care se vor dovedi a fi mult mai satisfacatoare si mai bine platite. Acest lucru nu se va realiza cat ai clipi din ochi, dar aceasta parte pretioasa a Epocii de Aur a Pamantului este in curs. Atunci cand societatea intelege nevoia re-creatiei restauratoare – pe care noul sistem economic o va sustine, oamenii vor fi mai sanatosi, mai fericiti, mult mai activi cu un rost si prosperi. Inteligenta artificiala va fi si ea folosita in scopuri ce vor imbunatati viata. Si Illuminati nu au niciodata capacitatea de a opri inaltarea personala a nimanui spre a patra densitate si mai departe, in constiinta spirituala treaza. Mama, nu este nevoie sa mai transcrii intrebarile legate de sufletele gemene –voi raspunde direct din lista ta. Este putin probabil ca in contractul unui suflet sa fie inclusa reuniunea cu geamanul; fiecare contract este parte integrala dintr-un acord pre-natal intentionat sa aduca beneficii tuturor participantilor, si sufletele gemene s-ar putea sa nu poata indeplini rolurile de care au nevoie toti ceilalti membri ai acordului. Deoarece sufletele gemene se cunosc doar intre ele, nu exista „mijloace de negresit pentru identificarea” lor, care sa se aplice tuturor gemenilor. Nu, sufletele gemene nu isi influenteaza unele altora alegerile contractuale ale sufletului sau deciziile constiente nici mai mult si nici mai putin decat orice alt suflet inainte sau dupa incarnare. Reuniunea cu sufletul geaman, intr-o civilizatie fizica, nu asigura incheierea karmei si a avea un suflet geaman nu inseamna un pas inainte pe calea progresului evolutiv. Da, este mai posibil ca sufletele gemene sa se recunoasca intr-o civilizatie mai evoluata sau in lumea spiritelor. Este mai mult decat „posibil”, este foarte probabil „ca cineva sa se insele cu privire la faptul ca o anumita persoana este sufletul sau geaman” – dupa cum am spus intr-un mesaj anterior, sufletele gemene sunt extrem de rare. Mai adaugam si ca preocuparea de a afla daca ai un suflet geaman si de a te reuni cu acesta iti poate limita satisfacerea alegerilor contractuale din aceasta viata. „Ma gandesc la trecerea in care multi vor muri, deoarece corpurile lor nu tolereaza nivelele de vibratie in crestere. Daca acesti oameni au copii mici? Se vor inalta toti copiii, pana la o anumita varsta, odata cu Pamantul? Exista un anumit punct din care oamenii devin responsabili pentru aceasta decizie? Structurile familiale vor evolua si ele in forme noi?” Atunci cand corpurile isi pierd brusc viabilitatea din cauza nivelelor vibrationale, moartea poate fi atribuita atacului de cord, anevrismelor, unui atatc vascular cerebral masiv sau poate unei caderi sau unui accident de masina. Oricare ar fi motivul medical, copiii mici invata sa gestioneze durerea si pierderea unui parinte. De-a lungul erelor, nenumarate suflete au ales aceasta experienta pentru a atinge echilibrul si in aceasta era fara precedent in univers, acordurile pre-natale pot include pierderea unuia sau a ambilor parinti din cauza intolerantei vibrationale. Daca acest lucru se intampla, ca si acum, familiile accepta diagnosticul medical. Vibratiile in crestere aduc si aspecte imbucuratoare. Oamenii se vor lumina cu privire la viata in lumea spiritelor si la siguranta reunirii cu persoanele si animalele de companie dragi. Atunci cand se deschid conexiunile telepatice, poate exista o comunicare clara intre sufletele de pe Pamant si din alta parte din univers si atunci cand societatea voastra va evolua mai mult, locuitorii de pe planeta si din Nirvana se vor putea vizita reciproc. Inaltarea naturala impreuna cu Pamantul – sau mai bine spus, inaltarea personala – este o chestiune de crestere spirituala si constienta care nu are nimic de-a face cu varsta; timp de mai bine de 30 de ani, un numar considerabil de nou nascuti au venit direct intr-o stare evoluata. Fiecare persoana are de ales, nefiind insa obligata, sa isi dezvolte constiinta treaza, ce permite insotirea fizica a Pamantului, pe durata vietii alese in contractul sufletului. Inaltarea personala nu necesita calatoria impreuna cu planeta, in densitati superioare – sufletele au evoluat timp de milenii, atunci cand Pamantul era scufundat adanc in a treia densitate. Marele avantaj de acum este ocazia de a completa karma celei de-a treia densitati intr-o singura viata, cu ajutorul vibratiilor accelerate si deseori a asistentei iubitoare a unor suflete mai puternice. Structura familiala a evoluat deja de ceva timp si asta merita o oarecare consideratie in contextul inaltarii. Exista casatorii inter-rasiale si intre credinte; in anumite zone, exista casatorii intre oameni de acelasi sex si casatorii transexuale; tinerii se revolta impotriva casatoriilor aranjate. Parintii divortati isi impart custodia copiilor, apar familii „amestecate” ca urmare a re-casatoririi; unii parinti aleg parteneriatul civil in locul casatoriei legale; mamele surogat si fertilizarea in vitro nu mai sunt ceva neobisnuit; mijloacele contraceptive permit cuplurilor sa aleaga daca vor sau nu sa aiba copii. Copiii sunt luati de langa parintii abuzivi sau neglijenti si traiesc in sanul altei familii sau in camine, persoane necasatorite adopta copii, oamenii dintr-o tara pot adopta copii din alta tara. Trei generatii pot trai in aceeasi casa, membri familiei pot trai la mare distanta unii de ceilalti, parintii in varsta pot trai in camine de batrani. Unele aranjamente familiale se datoreaza progreselor stiintei medicale, dar cea mai profunda dovada a schimbarii este respectul aflat in continua crestere pentru toate reatiile afectuoase si configuratiile familiale. Preaiubiti frati si surori, ca premergatori ai evolutiei spirituale si constiente aflate in desfasurare, doar traindu-va lumina si dati exemplu de entuziasm si incredere in viitorul Pamantului – pe masura ce vibratiile voastre continua sa creasca, voi continuati sa ridicati vibratiile lumii. Fiinte de lumina din tot acest univers va onoreaza si va inconjoara cu iubire neconditionata. ___________________________ IUBIRE si PACE Traducerea Romîna: Alexandra S. [NOTA: Mesajul de luna viitoare va fi distribuit si postat pe www.matthewbooks.com cat mai curand posibil dupa 26 iulie. Daca ati primit acest mesaj de la cineva sau il cititi on-line si ati dori sa primiti direct mesajele viitoare, trimiteti un email la messagesfrommatthew-subscribe@yahoogroups.com si adresa dvs. va fi inregistrata pe lista de moderatorului.] Donations for our translators team are helpful and received with gratitude is brought together on our new website:
Would you like to comment on this message? Visit our forum! If you're the first to comment, feel free to click "New Thread" (after making sure that you're registered and logged in of course) and copy this channeling there. include("voetnoot.php") ?> |